14 lucruri de stiut despre BREBU

Scris de Stiri de Timisoara | Publicat in 10.07.2016 13:30 | Publicat in GHID UTIL | Tipareste pagina

# Brebu este o comuna in judeţul Caraş-Severin, Banat, Romania, formata din satele Apadia, Brebu (reşedinţa) şi Valeadeni.
# Comuna Brebu este aşezata pe malul stang al raului Pogonis, la circa 22 km nord-est de Resita şi la 21 km distanta de Caransebes.
# Localitatea Brebu dateaza din secolul al XV-lea, conform unor date prevazute in Monografia Banatului vol. I, editia in 1935.
# In secolul al XV-lea este proprietatea sotiei lui George Gaman (Bizerea) care ajunge in proces cu fratii sai in anul 1585 pentru nerespectarea conditiilor contractuale.
# La 1637, George Rakoczy doneaza aceasta localitate lui Grigore Tivadar, care se introduce in localitate in prezenta iobagilor: Craciun Cic lovan, Ioan Matei, Petru Pecula si Francisc Miclea.
# La 1654, este proprietatea vaduvei lui Tivadar si fii lui Sigismund Fiath care se trageau din familia Fiath, care avea in proprietate localitatea Buchin, donata de regele Matei Corvin la 1489.
# Despre Valeadeni se aminteste de la 1548 cand, la introducerea in posesiune a lui Nicolae Annolia, asista iobagul Gatha Demetrius, reprezentand pe stapanul sau nobil Stafan Vladan din Valeadeni.
# La 1637 cu ocazia altei introduceri in posesiune iau parte din aceasta din aceasta comuna iobagii: Mihai Rabon si Pyrvul Rumunul, timp in care localitatea se mai numeste si Valea Calului, care era in apropierea localitatii Brebu si despre care se pomaneste la 1637.
# La recesamantul din 1717 este amintita ca localitate, sub numele de Prebul, cu circa 80 case.
# Satul Brebu a fost resedinta de comuna de la infiintare. Ca sate componente a avut pe Zorlentu Mare pana in iunie 1911. Din iulie 1911, Zorlentu Mare devine comuna, iar Brebu primeşte satul Valeadeni, care pana la acea data a apartinut de comuna Delinesti.
# Satul Apadia revine comunei la reorganizarea din 1968, pana atunci apartinand tot de comuna Delinesti.
# Apadia este intemeiata pe actuala vatra a satului la anul 1778.
# 1946 - Au fost improprietariti cetatenii satului Brabu si Valeadeni din terenurile din fosta societate UDR, iar in satul Apadia din terenurile avocatului Cornel Corneanu, de la care a ramas si cladirea actualei scoli din Apadia.
# Pe teritoriul administrativ al comunei Brebu a fost identificat Drumul Lederata - Tibiscum, din epoca romana, sub forma unei dare de nisip si pietris cu latimea de 4-6 m.
Tot in zona este presupusa existenta unui castru, dupa unii Caput Bubali, tot din epoca romana.
In hotarul dintre Valeadeni si Delinesti, la nord de soseaua Caransebesului, in padure, la locul numit de localnici "Cetatuia", exista o fortificatie patrulatera de pamant, cu val si sant exterior, cu dimensiuni de 45X40 m. Pe latura de nord-vest se observa o intrerupere de cinci metri a valului, care indica o poarta. S-a observat un zid de piatra cu mortar ascuns in valul de pamant. Se presupune ca fortificatia ar fi un castru roman pe drumul Lederata-Tibiscum, al carui nume antic ar putea fi Caput Bubali. Nu ar fi exclus sa fie insa o fortificatie medievala.
Drumul roman numit de localnici "Drumul Irinei" se vede in fata fortificatiei si pe malul drept al vaii Matnicului.
# Conform recensamantului efectuat in 2011, populaţia comunei Brebu se ridica la 1.164 de locuitori, in scadere faţa de recensamantul anterior din 2002, cand se inregistrasera 1.340 de locuitori.
Majoritatea locuitorilor sunt romani (93,9%). Pentru 5,67% din populaţie, apartenenţa etnica nu este cunoscuta.
Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocşi (88,75%), cu o minoritate de penticostali (1,72%). Pentru 6,53% din populaţie, nu este cunoscuta apartenenţa confesionala.
(sursa: Primaria Brebu, Institutul Naţional al Patrimoniului, Institutul Naţional de Statistica)