AMBASADA RUSIEI: La 22 iunie 1941, ROMANIA a atacat UNIUNEA SOVIETICA in mod PERFID!...

Scris de Coriolan Onescu | Publicat in 13.09.2017 12:24 | Publicat in EXTERN | Tipareste pagina

Declaraţia Zilei

Invazia sovietica a Poloniei din 1939 a fost o operaţiune militara sovietica care a fost declanşata fara nicio declaraţie oficiala de razboi la 17 septembrie 1939.

Pe 30 noiembrie 1939, dupa refuzul Finlandei sa cedeze in faţa pretenţiilor sovietice, URSS a atacat aceasta ţara scandinava. A izbucnit razboiul de iarna, care a durat pana pe 12 martie 1940. Datorita apararii foarte hotarate şi bine organizate pe linia Mannerheim, sovieticii au trebuit sa se mulţumeasca doar cu ocuparea Istmului Karelia, a regiunii Karelia Ladogana, a oraşelor Viipuri şi Sortavala şi cu dreptul de a construi o baza navala in Peninsula Hanko (la sud-vest de Helsinki).

Ocuparea statelor baltice nu se refera, se pare, la perioada in care statele baltice (Estonia, Letonia, Lituania) au suferit regimul ocupaţiei straine, mai intai din partea Uniunii Sovietice ca urmare a prevederilor pactului de neagresiune sovieto-german din 1939, mai apoi din partea Germaniei Naziste din 1941 pana in 1944 şi din nou din partea URSS din 1944 pana in 1991.
Cand soarta statelor baltice fusese deja hotarata prin „Protocolul adiţional secret” al pactului de neagresiune sovieto-german din august 1939...

 

In iunie 1940, ca urmare a ultimatumului dat de Uniunea Sovietica, Romania a fost nevoita sa evacueze şi sa cedeze, fara lupta, Basarabia şi Bucovina de Nord. Pe langa aceste teritorii, a mai fost rapit şi Ţinutul Herţa, care nu facea parte nici din Bucovina, nici din Basarabia, şi nu fusese revendicat de URSS. Evacuarea armatei şi administraţiei romane a fost insoţita de acţiuni antiromaneşti ale sovieticilor. 

Ambasada Rusiei in Romania - Посольство России в Румынии:

”In luna iulie a.c. pe pagina sa personala de internet Dan Cristian Popescu, viceprimarul Sectorului 2 din Bucureşti, a prezentat iniţiativa de a preschimba denumirea Parcului F.I.Tolbuhin, explicand acest lucru prin faptul ca maresalul sovietic chipurile a fost un “ocupant şi invadator”, iar „Armata Roşie a adus comunismul” pe pamantul romanesc.
Consideram astfel de iniţiative ca o incercare de a resuscita fobiile istorice nefondate, prin demonizarea uneia dintre marile puteri invingatoare in cel de-al Doilea Razboi Mondial şi, in special, de a pune la indoiala rolul decisiv al Armatei Roşii in infrangerea Germaniei naziste.
Este binecunoscut ca la 22 iunie 1941, Germania hitlerista şi aliaţii sai europeni, inclusiv Romania, au atacat in mod perfid Uniunea Sovietica. In acelaşi timp, regimul lui Antonescu a oferit Berlinului nu numai infrastructura şi resursele ţarii sale, ci şi cel mai mare contingent militar dintre sateliţii lui Hitler (peste 600.000 de persoane) dintre sateliţii lui Hitler. Pierderile URSS in Marele Razboi pentru Apararea Patriei se ridica la zeci de milioane de vieţi omeneşti.
In etapa finala a celui de-al Doilea Razboi Mondial, Romania, dupa lovitura de stat din 23 august 1944 condusa de Regele Mihai, s-a alaturat coaliţiei antihitleriste. Trupele sovietice şi romane impreuna au eliberat Romania şi alte ţari de cotropitorii fascisti. Eliberarea Romaniei a fost realizata cu preţul unor mari sacrificii: pierderile totale ale trupelor sovietice in operaţiunile de pe teritoriul roman au depaşit 286 de mii de oameni, printre care 69 de mii au murit şi au fost inmormantaţi in pamantul romanesc. Şi armata romana a avut pierderi considerabile: peste 58 de mii de ucişi, raniţi şi disparuţi.
Contribuţia decisiva la eliberarea Romaniei au adus-o operaţiunile ofensive desfaşurate cu succes de catre Fronturile al 2-lea şi al 3-lea Ucrainene sub conducerea mareşalilor Rodion Malinovskiy şi Fiodor Tolbuhin.
Este demn de menţionat faptul ca tocmai comandantul sovietic Fiodor Tolbuhin aflat in acea perioada la conducerea gruparii sudice a trupelor Armatei Sovietice in anul 1946 i-a inmanat Regelui Romaniei Mihai I Ordinul Victoriei cu nr. 16, acesta devenind unul dintre cei cinci cavaleri straini ai acestei cele mai inalte decoraţiuni.
Consideram ca iniţiativa de preschimbare a numelui parcului “Fiodor Tolbuhin” se incadreaza in contextul larg ale unor incercari nejustificate de a revizui istoria pe baza standardelor duble. Iniţiatorii acestei idei probabil ştiu ca la Bucureşti, de exemplu, sunt doua monumente (in parcurile Cişmigiu şi P.D.Kiseleff) ridicate in cinstea piloţilor militari americani care au bombardat fara mila capitala romana pe 4 aprilie 1944. Ca urmare a acestor bombardamente au fost ucişi circa 3.000 de civili şi peste 2.000 au fost raniţi, peste 3.000 de case au fost distruse. Demn de remarcat este ca pe americani nu ii considera aici nimeni drept “criminali şi ocupanţi”, precum ca nimeni aici nu pune sub semnul intrebarii relevanţa imortalizarii memoriei acestora in capitala Romaniei.
Ar fi potrivit sa le aducem aminte autorilor ideii de a preschimba numele parcului despre urmatorul episod. In 2012 la Sankt Petersburg a avut loc un scandal legat de deschiderea staţiei de metrou “Buharestskaia”. Un grup de iniţiativa a cetaţenilor pe motive politice s-a opus denumirii staţiei “Buharestskaia”. La acea vreme Bucureştiul oficial venea cu retorica neprietenoasa la adresa Federaţiei Ruse, iar preşedintele Romaniei chiar a incercat in mod public sa il justifice pe criminalul de razboi, dictatorul Ion Antonescu, care a ordonat armatei sa atace Uniunea Sovietica (este bine cunoscut cum s-a finalizat aceasta “epopee” la Stalingrad).
Totuşi autoritaţile municipale (comisia toponimica) au pastrat nume care a fost aprobat anterior. In felul acesta a fost demonstrate o abordare sobra şi impartiala pentru soluţionarea problemei.
Opinia publica din Rusia spera ca in privinţa acestui modest Parc Tolbuhin bunul simţ va prevala şi autoritaţile locale nu vor fi implicate in campanii politice, care ar fi capabile sa intunece atmosfera relaţiilor ruso-romane care şi acum nu este una senina”...