Ocupati squat-ul Muhle!

Scris de | Publicat in 13.01.2013 18:22 | Publicat in OPINII | Tipareste pagina

Casele sunt construite pentru a fi locuite. O casa nelocuita nu mai are suflet, e trista si depresiva, iar dupa ceva timp se imbolnaveste, i se scorojesc peretii, se sparg ferestrele, se prabuseste acoperisul si moare. Orasul simte aceasta casa goala ca pe o celula moarta, nefunctionala. Nu locuieste nimeni, deci nimeni nu repara, nu face curat, nu matura strada, nu consuma utilitati ... nimeni nu face nimic. In cel mai fericit caz proprietarul isi plateste din cand in cand impozitul si cu asta considera ca si-a achitat datoriile catre comunitate. Un oras cu multe asemenea case este un oras mort.
Un astfel de caz a fost Amsterdamul anilor 1960. Orasul se confrunta cu o criza imobiliara generata in principal de proprietarii de imobile. Acestia, pentru a creste pretul locuintelor pe care le aveau in proprietate, le tineau goale. Nu se gaseau apartamente de cumparat decat la preturi astronomice, chiriile erau mari, iar unele imobile fusesera lasate intentionat in paragina tocmai pentru a se degrada, proprietarul putand astfel sa obtina o autorizatie de demolare. Pe malurile canalelor din Amsterdam, uneori, metrul patrat de teren era mai scump decat o casa, pentru ca teren liber era de negasit.
In urma protestelor stradale si confruntati cu spectrul depopularii centrului istoric, Curtea suprema olandeza decide ca ocupantul unui imobil, legal sau ilegal, poate fi evacuat doar in urma unei hotarari judecatoresti. Deoarece legea olandeza nu permite proprietarilor de imobile sa tina un imobil nelocuit mai mult de un an, numeroase imobile din Amsterdam (si apoi si din alte orase) sunt ocupate de cei ce au nevoie de o locuinta si nu isi pot permite o chirie, fenomenul fiind denumit squatting. Acestia traiesc acolo fara a plati chirie proprietarului, platind doar utilitatile. Proprietarul, pentru a-i evacua, are nevoie de o hotarare judecatoreasca, timp in care squatter-ul poate sa-si gaseasca un alt loc (sa ocupe un alt squat) sau chiar sa-si inchirieze un apartament.
Legat de aceasta practica (a squatting-ului), este si obiceiul olandezilor de a nu folosi perdele, draperii sau obloane la ferestrele caselor, tocmai pentru a demonstra trecatorilor si municipalitatii ca imobilul este locuit. Nu este deloc bizar sa-i vezi seara, pe ocupantii unui apartament din Amsterdam, in spatele ferestrelor fara perdele, vazandu-si linistiti de treburile lor domestice.
In serile de iarna, cartierul Josefin din Timisoara arata ca un oras fantoma. Strazile sunt goale, magazinele sunt inchise, cele cateva masini parcate pe strazi sunt acoperite de zapada de parca ar fi parasite, iar cladirile vechi sunt cufundate in intuneric, chiar si la orele la care familiile se strang acasa in jurul mesei de cinasau a televizorului si poate ca ar trebui sa se vada macar un licar de lumina la ferestre.
In contrast, in cartierele de blocuri din jurul centrului, nu gasesti nici un loc de parcare, in micile alimentare si baruri din „zona” este animatie, iar lumina este aprinsa in aproape fiecare apartament.
Motivul principal este faptul ca o multime de apartamente din Josefin sunt goale. Proprietarii nu locuiesc acolo, multe sunt neinchiriate si neocupate. Chiriile sunt mari si intretinerea apartamentelor din vechile cladiri e scumpa, dar in cele ma multe cazuri proprietarii tin casele goale, probabil in asteptarea unor vremuri mai bune. Multe din frumoasele cladiri din zona sunt neingrijite, unele aflandu-se intr-un stadiu avansat de degradare.
In acest timp, preturile chiriilor din oras sunt exorbitante. Comparat cu salariul minim pe economie, in Timisoara poti inchiria eventual o garsoniera cu salariul minim de 700 de lei, in timp ce in Germania, cu salariul minim pe economie (de 1200 de euro) poti inchiria doua mici apartamente, cu utilitatile platite.
Daca squatting -ul ar fi permis in Timisoara, cazuri de genul Casei Muhle nu ar mai fi existat. Frumosul imobil, care acum face obiectul unor proteste stradale intens mediatizate, nu ar fi putut fi lasat nelocuit timp de aproape douazeci de ani. Proprietarul ar fi trebuit sa-i gaseasca un chirias si nicidecum nu ar fi putut demola acoperisul in speranta ca, dupa degradarea completa a casei, ar obtine o autorizatie de demolare.
Decat sa aprindem lumanari pe gardul casei, mai bine am ocupa imobilul si am aprinde focul in sobe, am aprinde lumina si a am da din nou viata frumoasei case a florarului (dar si altor imobile aflate in aceesi situatie). Orasul s-ar trezi la viata, cineva ar avea grija de aceste case, preturile chiriilor ar scade simtitor, familii tinere care traiesc efectiv dintr-un salariu (deoarece cel de-al doilea se duce pe chirie si intretinere) ar ramane cu ceva banuti la sfarsitul lunii si niciun proprietar nu va mai putea sa-si bata joc de casele istorice. Vor trebui eventual sa obtina o sentinta judecatoreasc pentru a evacua chiriasii ilegali si, obligatoriu, vor trebui sa gaseasca chiriasi legali responsabili care sa dea din nou viata caselor moarte.
Deci nu mai aprindeti lumanari!
Ocupati squat-ul Muhle!

P.S.
In urma problemelor aparute, dupa mai bine de saizeci de ani, in Olanda squattingul a fost interzis prin lege. Proprietarii trebuie insa, in continuare, sa faca dovada ca imobilele nu sunt neocupate mai mult de 12 luni. In momentul de fata, in centrul istoric al Amsterdamului nu exista nicio cladire abandonata sau aflata in paragina.

GALERIE FOTO

Pentru a vizualiza poza la marime originala, faceti click pe imagine