Monica Macovei si lectia de decenta

Scris de Daniela Ratiu | Publicat in 01.10.2014 23:32 | Publicat in OPINII | Tipareste pagina

Drumul de trei ore de la Timişoara pana la Manastirea Prislop pe o ploaie de sfarşit de lume. Una dintre acele situaţii in care un jurnalist se gandeşte care este unghiul de abordare al subiectului. Ştii, daca ai respect pentru aceasta profesie, ca nu poţi cosmetiza o astfel de vizita. Vizita unui om politic intr-un spaţiu religios e intotdeauna un subiect sensibil. Ştii ca nu vei putea lasa netaxat ”alaiul electoral” al politicianul, ştii ca nu vei putea trece peste indecenţa politicianului care doreşte doar sa bifeze un punct de pe agenda electorala: ”vizita la o manastire populara”. Ştii ca nu vei putea trece peste deja comica baie de mulţime sau peste preotul care ar putea ieşi in intampinarea politicianul, ridicand mainile intr-un cerc ca şi cum ar arata ca tot locul e ograda lui. Colegul de drum ma intreaba ce/cum am sa scriu şi ii raspund ca voi scrie ceea ce vad.

Ploaie ca de sfarşit de lume. Despre Manastirea Prislop se spune ca e un loc binecuvantat. Pe drumul spre manastire, in mica localitate de la poale e soare, batranii stau la porţi sprijinindu-se in bastoane şi privind in josul strazii şerpuitoare pe care maşinile oraşenilor, una dupa alta, urca pe drumul lor spre manastire. Pelerinajul oraşenilor. Un fel de privire ingaduitoare, batranii par a avea aşa o inţelegere a vieţii (misterul vieţii) şi parca ii privesc cu drag pe oraşenii care inca mai vin la manastire şi in privirea batranilor e şi o bucurie. Cat timp mai gaseşti timp pentru a incerca sa inţelegi ce-i cu viaţa asta pare ca nu e totul pierdut. Femeile stau pe scaunele şi vand miere de albina, zacusca şi gutui.

Sus, Manastirea Prislop e incadrata in fundal de soarele de seara. In parcarea din faţa porţii de intrare, maşini, tarabe cu suveniruri. Oameni intrand şi ieşind. Intram şi niciunde nu e Monica Macovei. E slujba de seara, bate toaca. Nu e foarte multa lume. Un foişor din lemn innegrit de vreme, inalt cat un copac, acolo un calugar bate toaca. Manastirea pare tacuta. Pe aleea de langa ea, care o inconjoara ca un cerc, nu e nimeni, doar un enoriaş imbracat cu o camaşa alba se roaga stand in genunchi şi din cand in cand se apleaca şi saruta pamantul.

Urc pe aleea care duce spre mormantul lui Arsenie Boca şi nu dau de ”alaiul electoral”. La micul mormant, o mana de oameni. Pe mica pajişte de la poalele padurii care inconjoara tot locul pasc cateva vaci intr-o linişte solemna data de locul asta batut de atatea lume, de atata timp, fiecare manat de o simpla şi profunda dorinţa de a-şi gasi liniştea. La caţiva paşi de mormant se coboara spre grota. Şi de acolo apare Monica Macovei insoţita de doua persoane. Nu am gasit-o pe MM inconjurata de un grotesc alai electoral imbracat ostentativ in costume. Monica Macovei e simpla şi decenta. Nimic ostentativ, niciun gest prin care sa atraga atenţia pentru ca lumea sa o vada ca ea a venit la Manastirea Prislop.

Şi cu toate astea, oamenii care urca in timp ce noi coboram trec pe langa noi, se opresc şi se intorc din drum sa vorbeasca cu MM. Ne aşezam pe o banca şi o intreb de ce nu a renunţat la vizita de la Prislop dupa toate reacţiile din presa legate de declaraţiile ei despre religia in şcoli. Se uita mirata la mine: ”De ce sa renunţ? Cred in Dumnezeu, in valorile creştine şi morale. Viaţa fara aceste valori nu mai merge pe drumul drept”. Imi arata mainile pe care sunt doua inele simple, subţiri, delicate, despre care imi spune ca sunt rozarii de la Manastirea Blaj, de la calugariţe. ”Am venit aici ca o credincioasa, ca toata lumea care vine in pelerinaj, intr-un loc sfant, unde a trait o parte a vieţii un om sfant. Unii oamenii au o legatura mai adanca, sunt mai aproape de Dumnezeu, alţii sunt mai departe”.

Din cand in cand, conversaţia noastra e intrerupta de oamenii care o vad stand pe banca, fara alai, o imagine atat de simpla şi contrarianta pentru ceea ce deja a devenit o obişnuinţa a spectacolul fariseic al politicienilor cu al lor comportament electoral agresiv şi kitsch, cu lipsa de decenţa, cu supraexpunerea neruşinata a legaturii lor cu Dumnezeu, in vazul tuturor, cu toate camerele pe ei, pupand moaşte, intrand in biserici insoţiţi de alaiuri ca de nunta. Şi oamenii simt diferenţa. Şi nu e nimic fals in toata aceasta manifestare a oamenilor aceştia surprinşi sa vada un om politic ”normal”, decent şi simplu. ”Ştii, cand Moise şi-a dus poporul din Egipt in pustiu, Dumnezeu i-a dat Tablele Legii, cele 10 Porunci şi i-a spus ca trebuie sa işi aleaga un Judecator drept. Aceasta sta sau ar trebui sa stea la baza oricarei societaţi. Legea. Dreptatea. Cred ca e un pacat sa vii in locuri ca acesta şi sa nu crezi şi nici sa nu vrei sa crezi. Doar pentru a fi vazut!”.

Un preot se apropie de Monica şi o ia de mana. Se duc la locul unde sunt adunaţi preoţii şi calugariţele şi de acolo iese Parintele Nifon (imi spune unul dintre cei care o insoţesc). Monica Macovei se duce la acesta şi primeşte de la Parintele Nifon o slujba de dezlegare şi de binecuvantare. Plecam de acolo la locul unde se aprind lumanari pentru morţi şi vii. O femeie simpla o opreşte pe Monica şi o prinde de maini spunandu-i ”Doamna Monica Macovei, aduceţi-ne acasa pe noi romanii nevoiţi sa muncim departe!”. E cu lacrimi in ochii. Monica Macovei ii raspunde ca ii va aduce pe romani acasa. Femeia incepe sa planga. Oamenii o inconjoara pe Monica Macovei. Poate locul, poate oamenii, poate Monica Macovei, dar tot ce se spune e decent.

Plecam şi, pe drumul spre ieşire, la desparţire, Monica Macovei imi spune: ”ştii, ideea cu istoria religiilor e totuşi o idee colosala. Sa ii inveţi pe copii istoria Umanitaţii. Cred ca trebuie sa se puna accent pe predarea valorilor morale: sa fii bun, sa nu furi, sa nu minţi, toate cele pe care s-a construit Creştinismul. Nu dogme, ştiu ca in unele locuri se predau dogme. Copilul nu aude despre valori morale. Religia nu trebuie confundata cu dogma”.

In parcare mai sunt puţine maşini. Tarabele cu suveniruri nu mai sunt. Se lasa inserarea. Manastirea Prislop ramane in urma, soarele e roşu, inserarea il inghite puţin cate puţin. Pe drumul de intoarcere nu mai gasim batranii stand la porţi, nici femeile cu gutui. Agale, fara sa bage in seama maşinile care coboara dinspre Manastire, se intorc vacile de la pascut. O linişte bucolica, ca din carţi, se lasa peste partea asta de lume. Decenţa nu a disparut. Mai e o speranţa. Intotdeauna.

Decenţa. Lipseşte in spaţiul public. Decenţa politica a devenit la fel de pierduta precum Sfantul Graal. Am fost cu Monica Macovei la Manastirea Prislop, dupa vizita de la Timişoara, dupa declaraţiile ”inflamante” despre religie şi şcoala. O vizita care nu a fost anunţata, nu a fost mediatizata dintr-un simplu motiv: din decenţa pentru locul vizitat, pentru ceea ce inseamna Manastirea Prislop. Pentru mine, un prilej de a vorbi despre decenţa sau lipsa ei. Pentru un jurnalist care vede destule evenimente care ii au ca eroi principali pe politicieni, vizita Monicai Macovei la Manastirea Prislop a fost atipica. Cumva neobişnuit pentru un jurnalist sa mai vezi decenţa la un politician care e aflat şi in campanie pentru prezidenţiale, in care au loc toate excesele posibile şi imaginate de staff-uri. Şi cu toate acestea, vizita MM la Prislop a fost, pentru mine, singurul eveniment de acest fel care a aratat, de la inceput pana la sfarşit, decent. Semn ca mai putem readuce decenţa in spaţiul public, sa nu disperam. Fiecare pas conteaza.