Logica Razboiului

Scris de Viorel Dogaru | Publicat in 23.03.2016 10:29 | Publicat in OPINII | Tipareste pagina

Poate planeta a ajuns sa fie prea populata şi nu mai face faţa presiunii celor 7.410.438.507 locuitori care-şi duc viaţa aici.
Poate, pur şi simplu, istoria se repeta.
Poate n-am invaţat nimic din istoria asta a omenirii şi nici nu vrem sa invaţam.
Poate e doar acel imbold innascut şi primitiv al vanatorului din omul-animal şi nimic mai mult.
Poate oamenii nu sunt in stare sa respecte mareţia şi infinitatea naturii.
Poate oamenii nu-şi respecta şi nu vad decat foamea din interiorul fiecaruia. Care a devenit, la un moment dat, lacomie...
Poate sunt prea puţini cei care vad foamea planetei care moare in fiecare zi, sufocata de egoismul şi ignoranţa umana.

Poate n-ai observat, cetaţean al lumii, dar de la inceputul mileniului 3 s-au cam schimbat lucrurile pe planeta pe care-o locuieşti.
Incet, dar sigur, pas cu pas, cuvant cu cuvant, s-a intrat intr-o logica a razboiului.
Indiferent de cei implicaţi de o parte şi de cealalta, totul porneşte de la neputinţa de a construi o lume mai buna, de a depune efort pentru a gasi soluţii nu in afara noastra, ci inlauntrul nostru.
S-a ajuns intr-o situaţie in care unii dau vina pe alţii şi alţii dau vina pe unii.
Este ca o noua revolta a maselor, vorba lui José Ortega y Gasset.
Lumea e atat de plina de oameni, incat oamenii au incetat sa mai aiba o lume.
Lumea a ajuns doar un spaţiu al nimanui dominat de spiritul de masa şi de omul-masa...

Şi totul capata o dimensiune aproape inumana, in condiţiile in care viteza de comunicare este de milioane de ori mai rapida ca in urma cu un secol.
Este o viteza de comunicare chiar ucigatoare.
Oamenii de pe planeta pe care traieşti, cetaţean al lumii, nu este inca pregatita emoţional şi mental pentru a face faţa la tot ce presupune o astfel de comunicare in care, pana la urma, fiecare citeşte ceea ce vrea.
Şi vrea ceea ce este invaţat sa citeasca.
Şi daca nu este invaţat sa citeasca, atunci se uita doar la fotografii şi filme care, de cele mai multe ori, nu respecta nici un adevar.
Totul se reduce la un reality-show cu efect imediat.
Nimeni nu mai este preocupat de ceea ce se intampla dincolo de cortina.
Şi cand lumea nu este pregatita sa se schimbe, cand nu mai inţelege ceea ce se intampla, cand mintea umana este depaşita şi ingropata in tehnologie ultramoderna, natura trebuie sa reechilibreze balanţa... 

Uite aşa s-a ajuns ca totul sa fie doar statistica.
15.295.461 automobile produse in cele trei luni ale lui 2016, 31.531.578 biciclete produse, 79.615.437 calculatoare vandute, 275.595 televizoare vandute, 2.283.320 telefoane mobile vandute, 83.772.704 bani cheltuiti in 10 ore pe jocuri video, 3.333.215.349 utilizatori de internet, 92.991.659.697 emailuri trimise in 10 ore, 1.789.357 postari pe bloguri in 10 ore, 258.303.822 tweeturi trimise in 10 ore sau 1.930.518.870 cautari pe Google in 10 ore...

Aceasta-i lumea in care traim.

Dar şi aceasta: 1.174.275 hectare pierdute de padure doar in 2016, 1.580.892 ha terenuri agricole pierdute din cauza eroziunii solului, 8.330.465.975 tone de emisii de dioxid de carbon, 2.709.593 hectare desertificate, 2.211.113 tone deseuri toxice eliberate de industrie in aer, pamant si apa. Doar in 2016.
 
Şi lista poate continua, daca nu cumva v-aţi plictisit.
775.243.188 subnutriţi in lume ACUM, 1.622.799.418 supraponderali in lume, 540.933.140 obezi in lume, 12.885 oameni ce au murit astazi de foame.
Mai departe: 12.488.142 miliarde de litri de apa consumata in 2016, 190.134 de decese cauzate de boli raspandite prin apa, 658.806.291 de oameni fara acces la apa potabila...
 
Dar, desigur, este democraţie şi fiecare este ceea ce citeşte.
Şi nu se citeşte ca sa se ştie, ci se citeşte ca sa se distreze sau sa-şi alimenteze obsesiile din copilarie, de razboinic al planetei.
Pare evident ca planeta a intrat intr-o logica a razboiului şi nimeni nu mai vede ceea ce este de vazut.
Sau cine ştie?
Poate tocmai acest lucru se urmareşte...