In spiritul pietei. Cum statul isi fura singur caciula

Scris de Laurentiu Stefanescu | Publicat in 16.09.2016 11:24 | Publicat in OPINII | Tipareste pagina

Vin alegerile si o agitatie generala ii cuprinde pe toti cei care doresc voturile poporului.

Un adevarat concurs de solutii, care mai de care populiste, mai iesite din context sunt servite fara logica si fara bun simt.
Expresii precum interes national, valori, principii, serviciu public, onestitate etc. se invalmasesc in discursurile fade, fara viziune, intr-o retorica ideologica mereu lipsita de discernamant.
Cu totii invoca schimbarea insa putini sunt cei care ofera o perspectiva, o cale rationala catre prosperitate.

Mereu se vorbeste despre lipsa banilor iar filozofia care sta la baza impunerii taxelor si impozitelor e profund politizata.
Sunt taxati salbatic aceia care produc, in special antreprenoriatul mic si mijlociu, lipsit de lobby-ul marilor corporati.
Mediul de afaceri se dezvolta mai degraba natural, fara vreo directie , de multe ori in ciuda deciziilor generate de interese meschine.
Desi vom auzi vorbindu-se de piete functionale, politicile publice sunt rar concepute in spiritul acestora.
Rareori deciziile politice sunt pro piata, concurenta imperfecta fiind generata chiar de stat in virtutea unor obsesii politicianiste.

Un exemplu concludent e modul cum sunt impozitate bunurilor mobile si imobile.
Taxele la imobile sunt relativ liniare, legea neinteresandu-se daca aceste proprietati sunt sau nu in circuitul comercial.
Acest lucru duce uneori la blocaje ale pietei imobiliare, protejandu-i pe cei care speculeaza in piata.
Taxele ar trebui sa fie pro piata, sa incurajeze prin cote scazute pe cei care isi introduc proprietatile in piata, facandu-le productive si sa sanctioneze prin marirea tarifelor pe cei care isi blocheaza proprietatile, lasandu-le nefolosite, in asteptarea unor preturi mai bune.

Vedem prin mai toate orasele terenuri intravilane mari, lasate de izbeliste, pe care inca mai troneaza relicve ruginite ale Epocii de Aur.
Taxele platite de proprietari sunt similare chiar daca proprietatile sunt in circuitul comercial sau nu.
In aceeasi situatie se afla si cei care au multe proprietati imobiliare (apartamente, case) pe care le detin fara a obtine oficial nici un avantaj.
Taxele sporite pentru proprietatile nefolosite vor forta respectivii proprietari sa inchirieze proprietatile si implicit sa scoata la lumina surse neimpozitate.
Pentru societate aceste proprietati scoase din piata pentru perioade lungi de timp genereaza pierderi prin micsorarea vitezei de rotatie a resurselor si implicit prin reducerea randamentelor economiei acelei societati.

Un stat care promoveaza piata functionala trebuie sa stimuleze introducerea in fluxul economic a tuturor resurselor.
In cazul de fata, prin masuri coercitive, prin taxele care trebuie concepute astfel incat sa fie substantial mai mari pentru cei care nu folosesc aceste proprietati, pe care le scot din piata.
Aceasta filozofie ar trebui folosita la impozitarea tuturor bunurilor, fapt care ar incuraja antreprenoriatul, ar evita structural acumularea unor efecte care influenteaza concurenta imperfecta, ar genera resurse financiare pentru buget din suplimentele de taxe.

In loc sa aiba o orientare pro piata, pe politicieni ii preocupa nivelul de bogatie al cetatenilor, iterand presupozitia ca a fi bogat e rau si prin urmare trebuie sa fi taxat.
Pe langa efectele psiho-sociale ale unei astfel de retorici, ea e profund dezavantajoasa, producand blocaje ale pietelor si saracie.
Cutuma care ar trebui sa domine mediul legislativ ar fi aceea ca orice bun introdus in circuitul comercial trebuie sa fie impozitat cu grija iar ce e in afara pietii trebuie taxat la limita prohibirii.

Un alt caz revelator e cel legat de impozitarea terenurilor agricole.
Suprafete uriase de teren nu sunt lucrate sau sunt lucrate superficial, doar pentru a obtine subventia de la APIA.
Aceste terenuri nu sunt impozitate suplimentar desi pierderile economice generate de nefolosirea lor sunt majore si au o legatura intrinseca cu incapacitatea Romaniei de-a nu fi un producator major de produse agricole.
Subventia are un rol mai degraba de ajutor social pentru acei asa zisi fermieri care lucreaza ineficient pamantul, pe suprafete foarte mici, neeconomice.
Trebuie impuse taxe mai mari pentru terenurile nelucrate si chiar pentru terenurile faramitate, care nu pot sa fie eficiente economic.
Pensionarii si persoanele sarace din mediul rural trebuie sa beneficieze de programe distincte de sustinere.
Altfel statul isi fura singur caciula amestecand politicile de stimulare economica cu cele de asistenta sociala, creand disfunctii majore de functionare a intregului sistem.