Despre Romania care nu crede in nimeni si in nimic

Scris de Viorel Dogaru | Publicat in 05.10.2014 11:56 | Publicat in OPINII | Tipareste pagina

Eu nu sunt mandru ca sunt roman.
Nu sunt mandru ca m-am nascut roman doar pentru ca aşa spun alţii.
Sunt doar roman şi... asta e.
Doar incerc, in fiecare zi, sa aleg neghina din grau şi sa o arunc la groapa de gunoi.

Şi iata un exemplu despre ce inseamna a fi roman. Poate este o excepţie, poate este o regula...
Poate romanii nu se inchina la tot felul de eroi necunoscuţi.
Poate mai ţin minte un nume, macar un singur nume, dintre cei ucişi in decembrie 1989.
Poate fac pelerinaje la mormintele celor ucişi pe vremea regimului comunist...

In Cehoslovacia, pe 16 ianuarie 1969, intr-o piaţa din capitala Praga, un student şi-a dat foc in semn de protest faţa de invazia Cehoslovaciei de catre trupele sovietice.
A murit trei zile mai tarziu.
Nu a avut parte de linişte nici in mormant.
Autoritaţile comuniste l-au deshumat şi l-au incinerat in secret şi mormantul a disparut de pe faţa pamantului.
In 1989, studentul Jan Palach a fost simbolul celui mai mare protest anticomunist din Cehoslovacia.
Avocata care l-a aparat intr-un proces intentat de mama lui unui personaj politic al vremurilor a ajuns ministrul justiţiei...

Liviu Corneliu Babes si-a dat foc si a murit pe Partia Bradu, din Poiana Brasov, in 2 martie 1989.
Maistrul electrician la Trustul de Prefabricate din Brasov avea 47 de ani, era pictor şi sculptor amator.
A lasat o pancarta: „Stop Mörder! Brasov = Auschwitz".
Familia a fost stigmatizata dupa moartea lui şi a devenit un pericol ocolit chiar şi de cei mai buni prieteni.
Dupa 1989, insa, liniştea s-a transformat in zgomot: Uite unde am ajuns. A meritat?...
Cand o strada din Braşov a primit numele eroului, oamenii s-au cam suparat. Alte probleme...

Caţi romani ştiu de Liviu Babeş?
Caţi romani ştiu un nume, macar un singur nume, dintre cei ucişi in decembrie 1989?
Caţi romani fac pelerinaje la mormintele celor ucişi pe vremea regimului comunist?
Aşa ca, scuzaţi-ma, dar fac o pauza.
Sunt roman cu adevaraţii romani. Acolo unde se mai gaseşte caracter, respect şi onoare.
Pentru ca, in Romania, caracterul, respectul şi onoare nu sunt o regula. Sunt o excepţie...