Da-le dracului de popor roman, Constitutie si lege
Scris de Viorel Dogaru | Publicat in 03.02.2014 13:38 | Publicat in OPINII | Tipareste pagina
Conform Constituţiei Romaniei, suveranitatea naţionala aparţine poporului roman, care o exercita prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.
Aşa scrie, negru pe alb, in Constituţia Romaniei, care este legea fundamentala a ţarii.
Astfel, parlamentul este obligat sa acţioneze in sensul dat de rezultatul inregistrat intr-un referendum.
Şi se mai adauga, tot la Constituţie: Nici un grup şi nici o persoana nu pot exercita suveranitatea in nume propriu.
Zilele trecute, s-a anunţat ca data a alegerilor europarlamentare - 25 mai 2014, iar pentru cele prezidenţiale - 2 şi 16 noiembrie.
Aşa ca, probabil, referendumul pentru modificarea Constituţiei se va desfaşura in acelaşi timp cu europarlamentarele.
Problema este ca in 2009 a mai avut loc un referendum, cel pentru trecerea la parlament unicameral şi reducerea numarului de parlamentari la cel mult 300, de la cei 137 de senatori şi 334 deputaţi.
A trecut vremea, iata ca in curand se vor implini 5 ani, şi decizia poporului roman este in continuare tratata cu dispreţ de clasa politica, de la guvernanţi, pana la parlamentari.
Indiferent daca se numesc PSD, PNL sau PDL...
Exista o unanimitate covarşitoare atunci cand este vorba de suveranitatea poporului roman.
Nu trebuie sa fii doctor in drept constituţional ca sa realizezi ca daca parlamentul şi guvernul nu duc la implinire o hotarare a poporului roman, supremul organ de decizie intr-un stat democratic, inseamna ca nu respecta Constituţia.
Şi daca nu se respecta Constituţia, inseamna ca in Romania funcţioneaza un parlament şi un guvern neconstituţionale. Adica ilegale...
Referendumul, care a avut loc in Romania la 22 noiembrie 2009, a fost validat, de vreme ce 50,16% din electorat şi-a exprimat voturile.
Şi nu 30 %, cum a hotarat ulterior USL...
Iar 77,78% dintre romani s-au exprimat in favoarea trecerii la un parlament cu 300 de aleşi. Tot oficial.
Dar cum sa respecte Constituţia şi poporul roman un partid ca PNL, care a introdus un alt proiect de lege care ar fi redus numarul de parlamentari la un total de 316 de reprezentanţi - 99 de senatori şi 217 de deputaţi.
Dimpotriva, in loc de 300 de parlamentari, Parlamentul a ajuns la 588 de gainari politici.
Adica, altfel spus, da-le dracului de suveranitate a poporului roman, de Constituţie şi de lege.
Daca eu, PNL, sunt de alta parere, nu mai exista suveranitate, Constituţie şi lege...
Pentru trecerea la Parlament unicameral este necesara modificarea Constituţiei, procedura care se valideaza printr-un alt referendum.
Iar reducerea numarului de parlamentari se face prin lege organica, iniţiata şi adoptata in Parlament şi promulgata de şeful statului.
Pana atunci, pana se pune in aplicare decizia poporului roman, daţi-mi voie sa consider ca Parlamentul şi Guvernul Romaniei sunt neconstituţionale...
EDITORIALE
Vezi toate stirileIn pragul celor 100 de ani de Romanie mare, ne condamnam cu voie la alți 100 de ani de intuneric... și e dezolant ca frați, surori, parinți și copii, oameni ...
citeste toata stireaAceasta ideologie criminala a reușit prin frica si teroare sa supuna o țara intreaga, dupa ce a eradicat subțirea elita care moștenise patrimoniul de valori ...
citeste toata stireaDaca nu vedeți cum va asasinați viitorul ca națiune și ca romani, mergeți inainte ca o turma fara capatai. Istoria nu așteapta pe nimeni. Romania se ...
citeste toata stireaCoagularea “strazii” in forme organizate a generat o campanie furibunda de denigrare.
citeste toata stireaRezoluția PSD este, oricum ai lua-o, o DECLARATIE de RAZBOI impotriva STATULUI PARALEL și ILEGITIM. Daca exista o amenințare a STATULUI PARALEL și ILEGITIM ...
citeste toata stireaAGENTIA DE PRESA
Vezi toate stirileIn perioada premergatoare alegerilor locale
citeste toata stireaAdolescenții au fost invitați sa participe, la Bruxelles, la etapa finala a competiției Zero Robotics, un concurs organizat de Institutul Tehnologic din ...
citeste toata stireaAquatim a finalizat lucrari de modernizare a rețelelor de apa și canalizare din Timișoara, in valoare de 50 milioane de lei
citeste toata stireaCare sa se constituie intr-un depozitar și diseminator de cunoaștere asupra problematicii de gen, deschis publicului larg și care sa ofere un spațiu de ...
citeste toata stireaEvenimentele vor debuta joi, 10 decembrie, la Casa de Cultura din orasul Buzias, cu incepere de la ora 10, si in orasul Faget, la Casa de Cultura, cu incepere de ...
citeste toata stireaOPINII
Vezi toate opiniileIn pragul celor 100 de ani de Romanie mare, ne condamnam cu voie la alți 100 de ani de intuneric... și e dezolant ca frați, surori, parinți și copii, oameni de toate felurile, ne adunam intr-un loc care, de fapt, ne separa mai mult.
Coagularea “strazii” in forme organizate a generat o campanie furibunda de denigrare.
VREMEA IN TIMISOARA
Umiditate : 97%
Umiditate : 85%
TU CE PARERE AI?
Cine credeți că ar fi fost un bun secretar de partid (PCR) înainte de 1989 în Timișoara?...