Cine-i RINOCERUL din OGLINDA?...

Scris de Viorel Dogaru | Publicat in 03.04.2017 18:31 | Publicat in OPINII | Tipareste pagina

Incet, dar foarte incet, aproape insesizabil, viaţa din jurul meu s-a transformat in altceva.
Oamenii din jurul meu s-au transformat in altceva...
Şi incerc sa inţeleg ce s-a intamplat cu adevarat.
Incerc sa ma intorc la logica elementara şi sa traduc pentru mine insumi.
Pentru ca m-am trezit, dupa peste o jumatate de secol de vieţuire printre cei care se autoproclama  oameni, ca nu-i mai inţeleg sub nici un chip.
Totul a devenit, s-a preschimbat, s-a (r)umanizat in aşa fel incat vorbele (aparente) şi cuvintele  (transparente) emana un absurd grotesc.
Continuand, de fapt, intr-un grotesc absolut transparent.
Pentru cine mai ştie sa priveasca şi dincolo de oranduirile superficialului.

Ideea generala este ca dialogurile, afirmaţiile, adjectivele, interjecţiile şi strigaturile care  populeaza cotidian societatea civila, mai ales cea romaneasca, au reaşezat cetaţenii intr-o alta matca  existenţiala.
Unde totul este fals şi disimulat.
Şi tocmai de aceea, nimic din ceea ce se construieşte nu poate fi viabil.
Poate e vorba doar de o repetare, intr-o alta dimensiune a spiralei temporale, a mitului Meşterului  Manole.
Poate este nevoie de o jertfa.
Un sacrificiu, cum au mai fost de-a lungul istoriei, care sa renasca o alta forma, o regenerare, a  spiritului uman.
Asta, daca mai este timp şi inteligenţa colectiva.

Pana atunci, insa, eu ma privesc in oglinda şi ma intreb: cine-i rinocerul care ma priveşte şi care ma  aşteapta sa ma identific cu el, sa ma transform in el?...
Sunt ca Omul Sfarşit al lui Giovanni Papini, care a inţeles ca pana la urma tot razboiul asta  existenţial se reduce la cele doua tabere: eu şi restul lumii.
 
Promisiunile celorlalţi, a rinocerilor care-şi doresc sa fie la moda - admiraţi şi invidiaţi - sau in  mijlocul evenimentelor - cel care a fost şi el deştept macar o data in viaţa lui gratuita şi plina de  zgomot de sine, se estompeaza sub greutatea a ceea ce ramane de la moara de macinat a zilelor şi  nopţilor.

Pentru ca este uşor sa vorbeşti cand nu ai nimic a spune.
Pentru ca nimeni nu moare altfel decat singur.