AVIONUL cu 20 de BANATENI. CEA MAI SPECTACULOASA EVADARE din LAGARUL COMUNIST a lui CEAUSESCU

Scris de Gabriela Stegarescu | Publicat in 03.07.2017 07:36 | Publicat in DOCUMENTAR | Tipareste pagina

Era 3 iulie 1980, cand 20 de banaţeni, frati, cumnati şi verisori au trecut granita Romaniei cu un avion utilitar AN 2 si a aterizat, dupa un drum de 400 km, langa Pertlstein, in Austria.

„Deosebit de grav este faptul ca in noaptea de 2/3 iulie a.c., la orele 02,00 cetateanul Cioanca Ioan, vecin cu familia Cioara, a anuntat telefonic acasa pe locot. colonel Iacob Luca, seful Militiei municipiului Resita, ca la familia Cioara a venit cumnatul sau, Bogdan Florian, cu sotia, din comuna Periam, judetul Timis, si au plecat impreuna cu cei 3 membri ai familiei Cioara, precizand ca se pregatesc sa treaca fraudulos frontiera. Seful Militiei municipiului Resita, tratand in mod iresponsabil aceasta informatie, a carei verificare operativa ar fi fost de natura sa conduca la prevenirea evenimentului, a indicat cetateanului sa se adreseze ofiterului de serviciu pe Militia municipiului Resita. Ca urmare, acesta a ajuns in jurul orei 3, 00 la militie si a relatat aceeasi situatie maiorului Didea V., ofiter de serviciu. Acesta la randul sau, dand dovada de aceeasi atitudine iresponsabila, a transmis semnalarea telefonic ajutorului ofiterului de serviciu pe inspectorat, locot. de securitate Vasile Marin, care a spus ca va lua masuri. In realitate, nici acesta nu a intreprins nimic, raportand situatia sefului Securitatii, la venirea in unitate, cand actul evaziunii era deja realizat“- cam aşa consemna Securitatea in raportul despre eveniment...

Un pilot, un fochist la serele din Lovrin, un sofer la Salvarea din Resita, un agent de turism din Timisoara, doua casnice, un subinginer si trei muncitori la Fabrica de Palarii din Periam au ajuns cu avionul aerobazei Cioca din Timişoara in lanul de grau al austriacului Herbert Kaspar.
Avionul a decolat la ora 6.55, fara aprobare de zbor, de pe terenul de lucru din satul Horea, comuna Vladimirescu, judetul Arad, de unde decola zilnic pentru a executa erbicidari.
Y.R.-P.A.V. era un biplan Antonov II, zis si „bombardier de sfecla“, fabricat dupa al doilea Razboi Mondial.

Pe cele cinci scaune din avion au fost şase familii, cel mai mic evadat avand 1 an si 7 luni: familiile a trei frati Bogdan (Bogdan Florian, cu sotia Lucretia si copiii Sorin Gheorghe, Claudia, Tiberiu Bogdan Vasile, cu sotia Sofia si copiii Augustin si Adrian Bogdan Gheorghe, care-si lasase acasa sotia, si plecase doar cu cei doi copii, Nicolae si Ella-Maria), familiile a doua surori Bogdan casatorite (Maria, casatorita cu Aurel Popescu, cel care a pilotat avionul, cei doi luandu-l cu ei pe copilul de nici 2 ani, Teodor Ana, devenita prin casatorie Codreanu, care a plecat fara sot, si-a luat doar copilul, pe Alin) si mai era familia cumnatului lui Bogdan Florian, familia Cioara (alcatuita din Cioara Ioan, Cioara Elena si fiul lor, Nelu Sorin).

In iulie si august 1980, mass-media din Europa si America a fost plina stiri fuga romanilor.
Fugarii au ajuns in lagarul de refugiati de la Traiskirchen, unde au stat pana in octombrie 1980, apoi, pe rand, au plecat in Australia.

Securitatea a declansat Actiunea Pescarusul: perchezitii la toate familiile de fugari, bunurile abandonate confiscate.
Dosarele completate de Securitate cuprind un adevarat album de fotografii de familie confiscate, cu peste 100 de imagini, cu portretele fugarilor si ale rudelor din tara, adulti si copii.
Judecaţi in lipsa şi condamnati in contumacie prin sentinta pronuntata la data de 27 martie 1982 de Tribunalul Municipiului Bucuresti la aproximativ 20 de ani de inchisoare fiecare, confiscarea bunurilor personale si interzicerea unor drepturi.

Constantin Popescu, tatal pilotului, militian la Bucuresti si unicul intretinator al unei familii cu inca trei copii, a fost concediat. La putina vreme, s-a... sinucis.
Bogdan Gheorghe si sotia, din Periam, judetul Timis, socrii pilotului si, de fapt, parintii a cinci adulti din grupul de fugari au facut cerere de emigrare in 1982. S-a aprobat in aprilie 1987.
Pilotul avionului, Aurel Popescu, avea 27 de ani in 1980. Dupa ce s-a incercat lichidarea lui şi dupa o condamnare la 3 luni de inchisoare pentru furtul avionului, a ajuns in Australia, unde la 6 noiembrie 1986 s-a prabuşit cu un avion utilitar australian ultramodern pe care il pilota, in apropiere de Ballart, statul Victoria.
Bogdan Gheorghe a fost gasit spanzurat in 1991, tot in Australia.

”Am ales Australia pentru a fi cat mai departe de raiul comunist al lui Niculita, cum e numit pe aici de toata lumea, mai putin de securistii lui cei mai fanatici” - scria, intr-o scrisoare interceptata de Securitate, Sorin Cioara, in 1980.(sursa: Historia.ro)