TEMPERATURA maxima diurna se va situa frecvent in jurul a 32 de grade... Vezi ce spun METEOROLOGII!...

Scris de Coriolan Onescu | Publicat in 06.08.2018 13:53 | Publicat in NATIONAL | Tipareste pagina

ESTIMAREA EVOLUTIEI VALORILOR TERMICE SI A PRECIPITATIILOR IN INTERVALUL 06 – 19 AUGUST 2018
Sunt prognozate temperaturile maxime si minime, mediate pentru fiecare regiune a tarii si adaptate local cu modele statistice
si sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicata de aparitie a precipitatiilor.
BANAT
Vremea va fi calduroasa in orele amiezilor aproape pe tot parcursul celor doua
saptamani ale intervalului de prognoza. Media regionala a temperaturilor maxime diurne se
va situa frecvent in jurul a 32 de grade, cu o uşoara tendinţa de scadere abia la sfarşitul celei
de a doua saptamani, cand se vor inregistra, in medie, 30 de grade. Valorile termice nocturne
vor avea uşoare variaţii, dar se vor incadra, in general, intre 17 şi 19 grade.
Probabilitatea pentru ploi la nivel local va creşte dupa data de 14 august.
CRISANA
Regimul termic va caracteriza o vreme calduroasa in cea mai mare parte a intervalului
de prognoza, astfel incat media maximelor se va situa intre 31 şi 33 de grade, cele mai
ridicate valori urmand a se inregistra pe 9 şi 10 august. O uşoara scadere a temperaturii
aerului se va produce la sfarşitul celei de a doua saptamani, cand media regionala a valorilor
diurne va fi de aproximativ 29 de grade. Regimul termic nocturn va marca o uşoara scadere
in jurul datei de 8 august, cand se vor atinge, in medie, 15 grade, insa in restul intervalului va
fi caracterizat prin valori minime de 16...17 grade.
Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicata in prima zi a prognozei şi, din nou,
dupa data de 14 august. In celelalte zile, condiţiile de ploaie vor fi reduse.
TRANSILVANIA
Pe tot parcursul intervalului de prognoza vremea va fi mai calda decat in mod
caracteristic acestei perioade in cea mai mare parte a regiunii. Prin urmare, media maximelor
va fi de 29...30 de grade, cu o tendinţa de scadere doar in jurul datei de 7 august şi, din nou,
la finalul celei de a doua saptamani, cand se va inregistra o medie regionala de 28 de grade.
Temperaturile minime vor avea uşoare variaţii, dar se vor situa, in general, intre 13 şi 15
grade.
Ploile se vor semnala la nivel local pe 6 şi 7 august, iar ulterior probabilitatea pentru
precipitaţii va fi in creştere abia dupa data de 14 august.
MARAMURES
Vremea va fi calduroasa in cea mai mare parte a intervalului de prognoza, astfel incat
temperaturile maxime se vor situa, in medie, in jurul a 31 de grade, cu cele mai ridicate valori
pe 9 şi 10 august. O tendinţa de uşoara scadere a regimului termic se va concretiza abia spre
finalul celei de a doua saptamani, cand valorile diurne se vor situa in jurul a 28 de grade.
Temperaturile minime vor fi de 15…16 grade, in medie, in cea mai mare parte a intervalului şi
doar pe 8 august vor fi uşor mai scazute.
Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicata pe 6 august şi, din nou, dupa data de 14
august. In restul intervalului, condiţiile de ploaie vor fi reduse.
MOLDOVA
In prima zi a intervalului de prognoza se va inregistra o medie regionala a maximelor
de aproximativ 30 de grade, insa pe 7 august vremea se va racori uşor şi temperaturile
diurne vor scadea spre o valoare medie de 27 de grade. Ulterior vor creşte din nou, spre 29
de grade in intervalul 8 – 10 august, iar din 11 august şi pana la finalul celei de a doua
saptamani se vor menţine constant in jurul a 30...31 de grade, caracterizand o vreme
calduroasa. Temperaturile minime se vor situa in jurul a 18 grade la inceputul intervalului,
apoi vor marca o scadere şi intre 8 şi 14 grade vor fi de 15...16 grade, iar ulterior vor creşte
din nou spre 18 grade.
Instabilitatea atmosferica se va manifesta cu precadere pe data de 6 august, cand vor
fi ploi pe arii mai extinse, dar şi dupa 14 august, cand insa ploile se vor semnala doar izolat.
DOBROGEA
Vremea va fi calduroasa in prima zi a prognozei, dar şi in intervalul 13 – 19 august,
cand temperaturile maxime se vor situa in jurul unei medii regionale de 30...31 de grade. Un
regim termic mai apropiat de cel normal pentru aceasta perioada se va inregistra intre 7 şi 12
august, cand media temperaturilor diurne va fi de 28...29 de grade. Minimele nocturne vor
scadea uşor şi treptat, de la 20...21 de grade la inceputul intervalului spre 17...19 grade intre
9 şi 14 august, pentru ca ulterior, pana la finalul celei de a doua saptamani, sa creasca din
nou spre 21 de grade.
Gradul de instabilitate atmosferica va fi ridicat pe data de 6 august, iar in celelalte zile
ale intervalului probabilitatea pentru ploi va fi extrem de redusa.
MUNTENIA
Vremea va fi calduroasa pe tot parcursul intervalului de prognoza, dar cu deosebire
in prima zi şi, din nou, dupa data de 13 august, cand media temperaturilor maxime se va
situa in jurul valorii de 33 de grade. In rest, temepraturile maxime vor fi de aproximativ 31 de
grade. Minimele termice vor fi in creştere in primele zile, cand se vor atinge medii de 17...18
grade, apoi vor marca o uşoara scadere pana in jurul valorii de 15 grade pe 12 şi 13 august,
pentru ca ulterior sa creasca din nou, pana spre finalul celei de a doua saptamani de
prognoza, spre valoarea de 18 grade.
Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicata pe data de 7 august, dar ploi slabe,
pe arii restranse, vor fi posibile şi in zilele de 17 şi 18 august.
OLTENIA
Vremea va fi calduroasa in primele doua zile ale prognozei şi, din nou, intre 13 şi 19
august, cand media temperaturilor diurne va fi 31...32 de grade. In intervalul 8 – 12 august se
va resimţi o uşoara scadere a regimului termic diurn, iar maximele se vor situa in jurul a
29...30 de grade. Minimele termice se vor situa intre 15 şi 18 grade, valorile cele mai ridicate
fiind de aşteptat intre 6 şi 10 august, precum şi intre 14 şi 19 august.
Probabilitatea pentru ploi slabe, pe arii restranse, va fi mai ridicata pe 7 saugust şi,
din nou, dupa data de 14 august.
LA MUNTE
Temperatura aerului, atat cea diurna cat şi cea nocturna, nu va avea variaţii
semnificative de la o zi la alta pe intreg intervalul de prognoza. Media temperaturilor maxime
se va situa in jurul valorii de 20 de grade, iar a celor minime va fi intre 11 şi 13 grade.
Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicata la inceputul intervalului, in zilele de 6
şi 7 august şi, din nou, in intervalul 14 – 19 august.