Ion ILIESCU: ROMANIA a fost atacata in 1989 si 1990 de INDIVIZI fara chip si identitate, ca si TERORISTII!...

Scris de Coriolan Onescu | Publicat in 14.04.2018 14:20 | Publicat in NATIONAL | Tipareste pagina

Declaraţia Zilei

 Ion Iliescu:

    Am decis sa ies din tacerea pe care mi-am impus-o in legatura cu acţiunile justiţiei in cazul dosarelor generic numite ”Revoluţia” şi ”Mineriada”, din obligaţia de a lamuri cateva lucruri. Prima observaţie se refera la finalitatea acestor dosare, finalitate care nu mai are nicio legatura cu aflarea adevarului despre acele evenimente. Cum poate afirma cineva ca acesta este scopul acestui spectacol ”justiţiar”, cand, in cazul evenimentelor din 13-15 iunie 1990 nu a fost judecat, de fapt, nici macar cercetat, vreunul dintre cei care au organizat acţiunile violente din ziua de 13 iunie, au atacat sediul Poliţiei Capitalei, sediul SRI, al Ministerului de Interne, care au raspandit zvonuri ce au incitat la violenţe, au atacat şi incendiat  sediul Televiziunii publice şi au ranit oamenii care aparau studiourile tv de furia dezlanţuita a unor indivizi, la fel de fara chip şi identitate ca şi teroriştii care au atacat fostul sediu al CC al PCR chiar in momentul in care se redacta Comunicatul catre ţara al CFSN?

Pentru cei mai mulţi dintre cei care acuza acum in spaţiul public, evenimentele de la 15 martie 1990 de la Targu Mureş, nu mai exista, pentru ca, nu-i aşa, contrazic tezele lor despre natura şi consecinţele lor, şi nu mai servesc ”cauzei”. La fel, nici evenimentele din 13 iunie 1990 nu mai exista, iar minerii au venit la Bucureşti fara motiv, doar pentru a reprima o manifestaţie, cea din Piaţa Universitaţii, pe care organizatorii ei o incetasera a doua zi dupa alegerile din 20 mai 1990. Se construieşte o alta realitate, pentru a justifica astfel de dosare.

        Aceste dosare au facut obiectul atenţiei procuraturii timp de 28 de ani. Au facut obiectul atenţiei unor comisii speciale ale Parlamentului Romaniei. De fiecare data soluţiile pronunţate au nemulţumit pe cineva, de vreme ce se redeschid mereu, coincidenţa probabil, atunci cand apar crize de natura politica, in special, care necesita schimbarea agendei publice. Acum ni se spune ca istoria trebuie scrisa de procurori şi judecatori. De ce? Ca sa aflam ca o Revoluţie dureaza exact cat ii trebuie unui dictator sa decoleze de pe acoperişul sediului puterii? Dupa care, in secunda urmatoare, democraţia se instaleaza, instituţiile ei infloresc şi schimbarea s-a terminat?

        Aceasta abordare este pe cat de politizata, pe atat de periculoasa. Nu poţi fundamenta un dosar de cercetare penala pe viziunile unora sau altora despre evenimente despre care oricum nu puteau avea o imagine corecta. In acele zile de decembrie 1989 nimeni n-a avut o imagine integrala a evenimentelor. Nimeni nu poate sa spuna ca  ştie tot ce s-a intamplat, şi ca tot ce ştim noi, ceilalţi, este fals, ca varianta lui are drept de adevar absolut, iar Justiţia trebuie sa consfinţeasca aceasta varianta. Ei bine, asta se doreşte cu aceste doua dosare! Nu dovezile trebuie sa duca spre un verdict, verdictul a fost dat in afara cadrului legal, iar justiţia trebuie doar sa inlature acele dovezi care ar contrazice verdictul.

        Nu cred ca-şi inchipuie cineva ca vechiul sistem abandona, fara sa reziste, puterea, in decembrie 1989, oricat de erodat şi de slabit ar fi fost. Avea de partea sa aparatul de represiune, chiar daca unii, mai rapizi in decizii, incepusera sa fuga de pe corabie. Cu unii dintre ei vom avea surpriza sa ne intalnim in organizarea evenimentelor din 13 iunie 1990. Asta daca justiţia ar vrea sa cerceteze acele evenimente in mod corect – evenimente care au reprezentat razbunarea lor pentru ca au fost alungaţi de la putere in decembrie 1989.

        In ceea ce ma priveşte decizia preşedintelui Iohannis nu ma surprinde, cu toate ca nu vad care este cadrul legal in care se inscrie. Ma surprinde insa faptul ca, liberi fiind, oamenii nu mai cred ca trebuie sa lupte pentru libertatea lor. De asta au ajuns sa ne dea lecţii de democraţie oameni care, in timpul ceauşismului, au tacut malc, asta cand nu puneau umarul la costruirea cultului personalitaţii lui Ceauşescu.

        Ştiu ca sunt destui cei care nu vad nici acum cu ochi buni faptul ca promisiunile cuprinse in Comunicatul CFSN catre ţara, scris, cum spuneam, printre gloanţe(atacuri despre care se spune acum ca au fost inscenarea noastra!)  au fost indeplinite. Nu poţi face din actul suprem de demnitate al naţiunii romane o ”lovitura de stat”, doar pentru ca aşa a citit cineva in cartea unul apologet-şi angajat!-al Securitaţii. Am spus şi repet: ar fi fost bine daca am fi avut parte şi noi precum Polonia, Ungaria şi Cehoslovacia,de o tranziţie negociata. O revolta populara a nascut un vid de putere. Nişte oameni, din cele mai diverse zone ale societaţii, şi de cele mai diverse convingeri politice, au incercat sa dea un sens şi o direcţie schimbarii. Şi-au asumat nişte responsabilitaţi.

Acum sunt acuzaţi ca au indraznit acest lucru. Totul se transforma intr-o farsa, jignind sacrificiul şi memoria celor care au luptat pentru libertate şi democraţie. Probabil ca trebuia sa trecem şi prin faza asta. Deşi altele sunt problemele de pe agenda naţiunii. Care agenda pare sa nu mai aiba nici obiectivul integrarii europene, nici pe cel al dezvoltarii, combaterea saraciei, o viaţa mai buna pentru romani. Programul Revoluţiei Romane ramane in continuare actual. Poate ca asta deranjeaza, in ultima instanţa. Dar nu este vina mea ca se intampla aşa. Prezentul este opera colectiva. Eu mi-am facut partea mea de datorie, indiferent de ceea ce cred cei care cauta ţapi ispaşitori pentru eşecurile lor. Stau cu capul sus la judecata istoriei.