Premiile Societatii TIMISOARA pe anul 2017. SECERA si CIOCANUL pentru Liviu DRAGNEA si Calin POPESCU TARICEANU...

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 09.06.2018 17:34 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Societatea Timişoara premiaza, in fiecare an, instituţii şi personalitaţi pentru promovarea democraţiei şi a valorilor europene.

Astfel, la 28 de ani de la lansarea Proclamaţiei de la Timişoara, Societatea Timişoara reafirma principiile şi valorile in care a crezut şi pentru care a luptat de la inceput.
Premiile pe anul 2017 vor fi decernate vineri, 22 iunie 2018, ora 12, in sala Bibliotecii Centrale Universitare Eugen Todoran din Timişoara, bv. Vasile Parvan, nr. 4A.
Premiul „Speranta” se acorda Direcţiei Naţionale Anticorupţie din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Premiul „Alexandra Indries” se acorda scriitorului şi jurnalistului Radu Vancu. Alexandra Indries, pe numele ei adevarat Gloria Lilin, fost detinut politic, scriitor, membru fondator al Societatii „Timisoara“ şi editorialist la ziarul „Timisoara“, a murit in 1993.
Premiul pentru jurnalism civic „Oscar Berger“ se acorda jurnalistului Liviu Avram.
Oscar Berger a fost regizor, redactor şef şi director al ziarului „Timişoara”, pana la moartea sa, in 2013.
Premiul „Ion Monoran“ se acorda istoricului şi cercetatorului Madalin Hodor.
Ion Monoran, poet, membru fondator al Societatii si ziarului „Timisoara“ - la care a scris pana la moartea sa, in 1993 -, a fost cel care, in 16 decembrie 1989, a oprit tramvaiele in Piata Maria din Timisoara, moment esential in declansarea Revolutiei.
Premiul „Secera si ciocanul“ se acorda liderilor coaliţiei de guvernare, Liviu Dragnea şi Calin Popescu Tariceanu.
Au confirmat, pana acum, participarea la festivitatea de decernare a premiilor Laura Codruţa Kovesi - din partea DNA, Radu Vancu, Liviu Avram şi Madalin Hodor.