FLORETA din TIMISOARA urca pe podium si reprezinta ROMANIA la nivel EUROPEAN... FOTO

Scris de Vlad Turburan | Publicat in 01.11.2017 18:35 | Publicat in SPORT | Tipareste pagina

Cea de-a doua ediţie a circuitului european de scrima Cupa Floreta s-a incheiat, cu noua locuri obţinute pe podium de sportivii timisoreni.

Cupa Floreta a reunit anul acesta peste 155 de sportivi din 8 ţari, in cele doua zile dedicate celui mai mare circuit de scrima, categoria floreta, pentru copii, din Romania, care a avut loc la sala de sport a Universitaţii de Vest Timişoara.
Romania a fost reprezentata de mai multe cluburi din tara: clubul ACS Floreta Timisoara, organizatorul competitiei, clubul brasovean Corona, clubul sportiv Satu Mare, clubul Triumf Bucuresti si Balestra de asemenea din Bucuresti.
Concursul s-a desfasurat in doua zile. Pe 28 octombrie au avut loc competitiile la categoria feminina, unde clubul timisorean a obtinut 4 medalii: locul I la categoria feminin U12, ocupat de Husu Miruna, locul I la categoria U10, ocupat de Tal Karina, si locurile III, ocupate de Ingrid Bikfalvi, la categoria U12 si Adoch Alexandra la categoria U10.
A doua zi a competitiei a fost destinata categoriei floreta masculin, unde sportivii timisoreni de asemenea au obtinut 2 medalii si anume: locuL III, ocupat de Andrei Stiube la categoria U10 si locul III ocupat de Petrache Mihnea, la categoria floreta masculin, U12.

“Este deja al doilea an in care sportivii clubului ACS Floreta Timişoara urca pe podium la aceasta competiţie şi reprezinta Romania la nivel european! Suntem mandri de realizarile acestora şi avem incredere ca ei vor fi viitorii campioni ai Romaniei in scrima, la categoria floreta. Felicitam toţi sportivii din toate ţarile participante şi le mulţumim partenerilor şi publicului pentru susţinerea acordata!”, a declarat Iulian Teaca, vice-campionul Romaniei la scrima, categoria floreta şi preşedintele clubului ACS Floreta Timişoara.

Competiţia s-a bucurat de susţinerea campioanei mondiale, Ana Maria Branza, care a incurajat sportivii, le-a impartaşit din experienţa ei şi i-a premiat.
Alaturi de aceasta, a mai fost prezenta şi Simona Amanar, multiplu medaliata olimpica, mondiala şi europeana.

Dincolo sportivii de performanţa, peste 15 amatori au participat la competiţia dedicata lor, pe 28 octombrie, unde timisorenii au dominat podiumul.
Dan Alexandru Olea a castigat concursul, urmat de Bleier Raluca, pe locul II si Vlad Gurza, locul III, toti sportivi ai clubului ACS Floreta Timisoara.