Dansatori din Top 50 Mondial vin la Dance Fest International Open FOTO

Scris de Vlad Turburan | Publicat in 27.10.2016 18:33 | Publicat in SPORT | Tipareste pagina

Centrul Sportiv „Apollo” din capitala Romaniei va gazdui, in weekendul 29-30 octombrie, un regal de dans sportiv intitulat „Dance Fest International Open”, editia a -II- a,  organizat de catre CDS Alessia Dance din Bucuresti si Directia pentru Sport si Tineret a Municipiului Bucuresti, sub egida Federatiei Romane de Dans Sportiv (F.R.D.S.).

Timp de doua zile, pe parchetul de concurs se vor intrece cei mai buni dansatori sportivi romani ai momentului, dar si perechi de dansatori sportivi din strainatate, la competitia de pe Dambovita anuntandu-si participarea mai multe perechi din Top 50 Mondial.

Pe langa cei mai buni arbitri romani vor juriza intrecerile şi arbitri invitati din Estonia, Italia, Bulgaria, Rusia, Germania, Spania, Georgia, Moldova, Olanda, Turcia, Finlanda, Lituania si Serbia.
In cadrul evenimentului, se va derula si cea de-a XII-a editie a Cupei Alessia.
Competitia din 2015 a avut un real succes pe plan national si international la nivel de organizare si participare in randul sportivilor si specialistilor din dansul sportiv.