Campionatul National de Dans Sportiv CARPATHIAN, primul examen major intern al anului

Scris de Vlad Turburan | Publicat in 01.03.2017 08:42 | Publicat in SPORT | Tipareste pagina

Dupa un an 2016 cu nu mai putin de trei titluri de campioni mondiali, dansatorii sportivi romani sunt la cateva zile de primul examen major intern al anului: Campionatul National de Dans Sportiv pe Sectiuni 2017 “Carpathian”, care se va disputa, la sfarsitul saptamanii, la Sala Polivalenta din Iasi.

In organizarea clubului bucurestean Pro Swing, in colaborare cu cluburile de dans sportiv iesene Dance Energy, Imperial si Reflex, sub egida Federatiei Romane de Dans Sportiv, sub patronajul Guvernului Romaniei si a Ministerului Tineretului si Sportului, editia 2017 a Campionatului National de Dans Sportiv 2017 “Carpathian” va cuprinde mai multe etape.
Daca ziua de vineri, 3 martie, va fi dedicata competitiilor ce se adreseaza fetelor solo, sportivilor de la categoriile „debutanti” si „precompetitional”, precum si concursurilor pe clase valorice, sambata si duminica (4 si 5 martie), cei mai valorosi dansatori sportivi se vor „lupta” pentru titlurile de „campion national”.
Acestia vor concura pe categorii de varsta: 6-9 ani, 10-11 ani, 12-13 ani, 14-15 ani, 16-18 ani, 19-34 ani, Seniori I (35-44 ani), Seniori II (45-55 ani) la cele doua sectiuni standard si latino-americane.

Totodata, divizia „Profesionisti” isi va desemna campionul la sectiunea dansurilor latino-americane.

Campionatul National de Dans Sportiv 2017 va fi jurizat exclusiv de arbitri straini cu renume din cadrul WDSF (World Dance Sport Federation).
Echipa de arbitri va fi formata din unii dintre cei mai titrati specialisti din Anglia, Rusia, Germania, Italia, Polonia, Lituania, Ucraina, Bulgaria, Croatia, Ungaria, Franta, Norvegia, Cehia, Spania, Macedonia, Olanda si Serbia.

Publicul spectator va avea ocazia sa vada o competie intr-un decor deosebit, plina de culoare si dans de cea mai buna calitate, protogonistii fiind multi sportivi de talie internationala cu rezultate deosebite la nivel mondial.