Ubu rege

Scris de Claudia Cristescu | Publicat in 04.08.2014 16:53 | Publicat in OPINII | Tipareste pagina

Intr-un eseu din 1937, Robert Musil atentiona ca acela care indrazneste sa vorbeasca despre prostie se confrunta cu primejdia de a esua in multe feluri; gestul i se poate interpreta drept impertinenta ori ca tentativa de a disturba evolutia societatii, caci daca prostia nu s-ar confunda cu progresul, cu talentul, cu speranta si cu propasirea, nu si-ar mai dori nimeni sa fie prost.
Cu toate acestea, prostia acapareaza viata politica.
Adeseori, acuzam oficialii si functionarii publici, electorii, elitele si masele, de prostie.
Frecventele acuze de prostie aplicate practicienilor si praxisului politic ne fac sa ne intrebam daca, nu cumva, prostia a devenit un atribut intrinsec al politicii.  

Odata cu afirmarea intentiei lui Tariceanu de a candida la Presedintie, pare sa se fi completat tabloul celor care “se simt pregatiti” sa ocupe functia suprema in stat.
Desi mai sunt cateva luni pana la alegeri, atentia publica este acaparata de discursuri si actiuni cu incarcatura electorala.
Se fac si desfac aliante, emerg noi formatiuni politice, se postuleaza cine e mai liberal decat celalalt, cine e mai ortodox decat celalalt, cine e mai roman decat celalalt, cine e mai antibasist decalt celalalt, cine a participat mai des la sarbatorirea Zilei Nationale, cine e mai solidar cu victimele inundatiilor.

Teoria politica leaga, adesea, prostia de perpetuarea retoricii cliseelor: retorica patriotarda, retorica autohtonista, retorica reformei statului, retorica etnica, retorica religioasa.
Atata vreme cat partidele politice isi aplica etichete doctrinare pe produse politice de o incredibila vacuitate identitara, iar competitia pentru principii si programe politice e inlocuita cu atacuri ad personam, putem vorbi de prostia ca “incremenire in proiect” – dupa expresia lui G.Liiceanu: prostia nociva a liderilor politici cu efecte potential daunatoare asupra populatiei.
La limita extrema, prostia (nociva) ca preluare si perpetuare a cliseelor ideologice in absenta unei gandiri critice s-a intruchipat in portretul pe care Hannah Arendt i l-a realizat lui Adolf Eichmann.
Prostia e molipsitoare tocmai pentru ca e facila si seducatoare, la fel ca minciuna.
Inselatoria politica este – spune Arendt - , adeseori, mult mai plauzibila si mai ispititoare pentru ratiune decat realitatea, fiindca mincinosul detine avantajul de a sti dinainte ce-si doresc sau ce asteapta ascultatorii sai sa auda; el si-a pregatit intentionat povestea destinata consumului public, avand grija sa o faca credibila, in timp ce realitatea are descumpanitoarea trasatura de a ne confrunta cu neprevazutul.

Mass media partizana faciliteaza “accesul public la prostie” prin colportarea asidua a cliseelor, intru mentinerea imobilismului cerebral al maselor.
Astfel ca, oamenii care nu inteleg (fiind tinuti in mod intentionat in necunoastere) sunt confiscati de logica manipularii generatoare de conformism social si fac posibil desantul raului.
In acest sens, una dintre legile prostiei umane, formulate de profesorul de istorie economica, Carlo Maria Cipolla, afirma ca se subestimeaza mereu potentialul distrugator al prostilor, uitandu-se in mod constant experientele anterioare, asociindu-se cu ei si platind acelasi pret sau mai mare.
Accesul la parghii decizionale politico-administrative sporeste potentialul daunator al unui individ prost. In mare masura si deoarece autosuficienta, vanitatea si egolatria politicienilor se constituie, indubitabil, intr-o imuabila sursa a prostiei.
In cazul unui sistem democratic, alegerile reprezinta principalul instrument de mentinere stabila a fractiunii de prosti la nivelul leadershipului politic, fiind si momentul in care se confirma legea a treia a prostiei umane:  electorul nechibzuit care voteaza “Prostul” sau “Banditul” (doua categorii negative descrise de Cipolla), produce multe prejudicii grupului din care face parte, inclusiv lui, fara a avea ceva de castigat.

Din nechibzuinta in nechibzuinta, din conformism in conformism, din vot negativ in vot negativ, spre domnia lui “Ubu Rege” la Cotroceni! S-a ajuns intr-acolo incat decriptarea praxisului politic romanesc nu se mai poate face prin cheia caragialesca, ci prin cea ubuesca.

Ubu rege, personajul grotesc al lui Alfred Jarry din piesa de teatru absurd cu acelasi nume, este intruchiparea politicianului corupt de putere, a carui esenta este reductibila la „gidouille” (trad.Burdihan).
Capul e in stadiu embrionar, dovada fiind prostia sa, limbajul sau grosier si retorica primitiva prin care vehiculeaza afirmatii inepte despre democratie, pe care le sustine cu ardoare. Inima, inexistenta.
Lacomia, lasitatea, lenea sunt viciile acestei monstruoase creaturi care, cu ajutorul lui Madam’ Ubu, goleste de continut si rastoarna cu susul in jos toate valorile unei societati democratice.
In acest imperiu al arbitrarului absurd si absolut, al paiatelor burlesti, Regele Ubu are distinctia academica de „Doctor in patafizica”, adica in „stiinta solutiilor imaginare”.
Patafizica devine absurdul ridicat la rang de disciplina savanta, fiind o parodie a oricarei forme de cunoastere umana.
Inconjurat de personaje precum Capitanul Bordura; Pulpana, Pajura, Vipusca - tepelusi; Conjurati si Soldati; Guarzi pentru Madam Ubu; Nobili; Magistrati; Consilieri; Financiari; Slugoi de la “Phynanse”; armata, Dom’Ubu ameteste masele amorfe cu momeli nenumarate cu ajutorul masinariei de “Descreierisit”, adica de spalare a creierelor.     
De fapt, absurdul (veritabil) se releva in faptul ca oricat de monstruos ar fi fost Ubu şi oricat de mult ar fi “strans şurubul” gatuind poporul cu venituri mici, dictatura arbitrariului si banditism, tot se mai gaseau cetateni conformisti si obedienti care sa-l aclame prin intonarea Cantecului Descreierisirii:
 
Strange-n cur surubu’
Vivat Domnu’Ubu!

Ubu rege este - din multe puncte de vedere - imaginea politicianului autohton cinic, avid de putere si bani, dar si un exponent al prostiei maselor, mereu disponibile in a se lasa prada minciunii, cliseelor si conformismului, captivi ai realitatilor patafizice.
“Ubuesc” devine, astfel, un adjectiv valid in critica politicului actual dominat de proiecte politice patafizice continand solutii imaginare de reformare reala a statului.
Dom’Ubu exista.