Dragoste cu sila nu se poate. Nici Catedrala fara Dumnezeu!...

Scris de Viorel Dogaru | Publicat in 10.04.2016 21:33 | Publicat in OPINII | Tipareste pagina

Se vede treaba, una peste alta, ca blestemul lui Ceauşescu merge mai departe.
Fluierand in Catedrala Mantuirii Neamului...
Dupa ce a construit o ditamai Casa Poporului, pe care mai toata lumea a scuipat-o imediat dupa moartea tiranului, lucrurile s-au aşezat şi democraţia originala a inceput sa duduie pe toate uliţele patriei...
Casa Poporului s-a transformat peste noapte in... simbol al democraţiei.
Mai mult, Casa Poporului, cea construita dintr-o megalomanie de psihopat, in vreme ce nu era energie eletrica şi caloriferele erau reci in casele ingheţate sub ţurţurii iernilor şi la televizor era emisiune doar doua-trei ore pe zi, aşadar, Casa Poporului a inceput sa fie motiv de mandrie naţionala şi sa se bata proştii cu caramida in piept ca este cea mai mare cladire din Europa şi a doua in lume dupa Pentagon...

N-a curs multa apa pe Damboviţa şi a aparut cel mai de succes antreprenor al ţarii, preafericitul Daniel, alt psihopat, arogant şi megaloman cronic, care a decis - sprijinit de toata şleahta de ciori vopsite şi atarnate in copacii democraţiei originale - ca este nevoie de o Catedrala a Mantuirii Neamului cu orice preţ. Preafericitul Daniel vrea cu orice preţ sa ramana in istorie şi nu-i pasa de nimeni şi de nimic. Vinde şi apa sfinţita cu cisterna, sfinţeşte cu trafaletele, se plimba numai cu coloane oficiale şi girofar, privatizeaza credinţa şi traieşte ca Televiziunea Romana, sugand de la toate ugerele care i se arata...

Nu conteaza ca oamenii cred tot mai puţin in Dumnezeu mai ales pentru ca preotul nu a mai reuşit dupa 1989 sa redevina preot.
A ramas acelaşi urechist folosit de organele de partid şi de stat pe vremurile epocii de aur a societaţii socialiste multilateral dezvoltate.
Intr-o ţara in care oamenii fug de foame şi de statul care impoziteaza şi gaura de la WC-ul din fundul gradinii, intr-o ţara in care Palatul Parlamentului pute de corupţie şi de rahat de corupţi, intr-o ţara in care toata lumea primeşte salarii speciale, pensii speciale, transplanturi speciale, asigurari speciale, ceea ce mai lipsea este o Catedrala a Manturii Neamului.
Numai ca o Catedrala a Manturii Neamului nu se face fara Dumnezeu şi fara dragoste, fara credinţa şi fara compasiune faţa de cetaţeanul de rand.
Pentru ca o Catedrala a Manturii Neamului trebuie sa aduca dragoste in sufletul omului, sa aduca incredere, sa aduca inţelegere, sa aduca linişte, sa aduca pace.
Nimeni n-ar fi spus nimic daca s-ar fi construit o Catedrala intr-o ţara care nu erau peste 3 milioane de pensionari care-şi duc zilele taraş-grapiş, de pe o zi pe alta, intr-o ţara in care jumatate din cetaţenii activi nu pleaca in strainatate sa munceasca şi sa se umileasca pentru cateva sute de euro pe luna, intr-o ţara in care corupţii nu apar in parlament sau in celelalte instituţii ale statului şi nu le mai pasa de nimeni şi de nimic.

Şi mai este o chestie pentru care nu voi respecta niciodata Catedrala Mantuirii Neamului.
Este aceeaşi arhitectura obosita şi rece a bisericilor romaneşti, acelaşi neprimitor lacaş gandit nici pentru credincios şi nici pentru Dumnezeu. Ci pentru un sistem.
Şi se incearca şi un copy-paste jalnic al curţii Vaticanului.
Sagrada Familia din Barcelona, Domul din Milano, Catedrala Notre Dame din Paris şi chiar Catedrala Sfanta Sofia din Istanbul sunt impunatoare şi cand eşti langa sau inlauntrul lor te simţi mic şi nesemnificativ, de incremeneşte şi suflettul in tine...

P.S. Rog credincioşii de serviciu sa injure cu cat mai mult patos, ca sa-şi primeasca simbria binecuvantata. Şi sa-şi faca chip cioplit, ca Dumnezeu ii iarta, cum se spune in Biblie. Hai şi Aleluia!...