Dictatura ignorantei

Scris de Viorel Dogaru | Publicat in 19.01.2014 22:52 | Publicat in OPINII | Tipareste pagina

Se va implini, curand, un sfert de secol de cand Romania a scapat de dictatura.
Nu a ingenuncheat-o, nu a strivit-o, nu a ucis-o, doar a scapat.
Şi a uitat. A uitat chiar inainte de a o inţelege.
A uitat-o chiar şi fara sa o inţeleaga. A uitat chiar şi istoria care a nascut dictatura.
O istorie in care fiecare-şi arata cioburile şi le numara din cand in cand, seara, la gura sobei, şi povesteşte despre ce-au scris alţii sau au auzit de la batrani.
Pana la urma, istoria ramane doar o poveste pe care au scris-o doar invingatorii.  
Nu exista un cimitir al invingatorilor, aşa cum exista un cimitir al saracilor... Nu exista, de asemenea, un cimitir al proştilor, dar exista cimitire ale eroilor, ale personalitaţilor, ale evreilor, ale musulmanilor şi aşa mai departe...
De-a lungul vremii, oamenii au simţit nevoia sa-i uite şi pe unii şi pe alţii.  
Iar din veşnicie nu s-a intors nimeni, nici sarac, nici bogat, ca sa spuna cum este mai bine sa traieşti.

Cand Romania a scapat de dictatura, unii şi-au imaginat ca s-a terminat odata pentru totdeauna cu teama de a spune ce gandeşti, cu obedienţa şi duplicitatea sociala, cu constrangerile de orice fel.
Numai ca, daca a murit dictatorul, nu inseamna ca a murit şi dictatura.
Dictatura a ramas in mintea romanului ca un virus fara antidot şi, mai grav, a fost lasata moştenire urmaşilor fara macar a banui ca exista.
Instituţiile statului, ca şi in proverbul cu lupul, şi-au schimbat blana, dar naravul a ramas acelaşi.
Şi cetaţenii dispar şi in prezent, striviţi şi pedepsiţi, la aproape un sfert de secol de la executarea lui Nicolae Ceauşescu, de malaxorul instituţional al unei structuri statale care nu-şi respecta decat propria-i complicitate.
Statul a ajuns un monstru aproape incontrolabil, supraaglomerat şi supraponderal.
Care se tot ingraşa, şi ii mai ingraşa şi pe privilegiaţi, pe spinarea celor umili şi umiliţi, zapaciţi şi dezbinaţi...

Planeta este, de cand se ştie, in razboi economic. Nu este o noutate.
O noutate este faptul ca pe o planeta cu peste şapte miliarde de oameni nu va fi niciodata democraţie pentru toata lumea.
Intotdeauna unii au fost mai egali decat alţii.
Romania a scapat de dictatura morala, dar a intrat intr-o dictatura economica.
Şi, uite-aşa, Romania a ajuns sa se inradacineze şi intr-o parte şi in alta, inainte de a afla cum este sa fii cu adevarat liber.
Pentru ca libertatea nu a luat lecţii de limba romana. Libertatea se moşteneşte şi se construieşte generaţie cu generaţie. Cu sacrificii, cu sange, cu lupta. Asta e natura umana.
Nimic nu se pierde, nimic nu se caştiga, totul se transforma.
Pericolul care pandeşte Romania prezentului este acela ca, dupa o perioada de incubaţie, embrionul sa se transforme in cel mai scurt timp intr-o alta forma de dictatura.
Mai ales cand mimezi democraţia şi ii execuţi economic pe nesupuşi şi pe rebeli.
Romania-i doar o plantaţie in care sclavii se cearta pe firimituri de paine şi pe efectele speciale de la televizor. Daca atat au invaţat, atat fac.
Acum e nevoie doar de timp, pana se lamuresc lucrurile in clasa conducatoare, pana se va sedimenta noua aristocraţie.
Cine va ramane in cele din urma cu painea şi cuţitul. Viaţa-i doar o afacere...