Cum au fost DUSMANII POPORULUI reeducati in LAGARE de MUNCA. Si cum a avut grija PSD sa ingroape ADEVARUL si sa nu dezgroape MORTII!...

Scris de Gabriela Stegarescu | Publicat in 06.01.2018 09:10 | Publicat in DOCUMENTAR | Tipareste pagina

6 ianuarie 1950: Prin Decretul nr.6/6 ianuarie 1950, promulgat de Prezidiul MAN, la 13 ianuarie 1950, se hotara infiinţarea coloniilor (lagarelor) de munca. Lagarele işi incep activitatea la 14 ianuarie 1950.

Unitatile si coloniile de munca au fost un important instrument represiv utilizat de autoritatile comuniste impotriva opozantilor politici si a tuturor celor care erau considerati „dusmani ai regimului”.
Unitatile de munca au fost infiintate prin Decretul nr. 6/1950, fiind menite sa contribuie la „reeducarea elementelor dusmanoase Republicii Populare Romane”.
Decretul lasa loc la abuzuri prin definitia vaga data categoriilor de persoane ce urmau a fi internate in unitati de munca: erau vizati toti cei care amenintau sau defaimau constructia socialismului prin fapte care nu puteau fi considerate infractiuni.
Dar abuziva era mai ales procedura de internare: nu era nevoie de un verdict al justitiei, decizia fiind luata de Ministerul de Interne, pe baza unei anchete a Securitatii sau Militiei, conform CNSAS.
Durata detentiei era de 6 luni pana la 2 ani, cu posibilitate de extindere pana la 5 ani.
Intervalul scurs de la momentul arestarii pana la terminarea anchetei (care putea sa varieze de la o luna la cativa ani) nu era socotit in decizia de internare administrativa.

Prin Hotararea Consiliului de Ministri nr. 1554/1952, unitatile de munca erau transformate in colonii de munca (in acelasi decret erau reglementate si batalioanele de munca si domiciliul obligatoriu).
Comisia desemnata de ministrul Afacerilor Interne Alexandru Draghici (prin Decizia nr. 744/1952) sa faca internarile in colonii era compusa din adjunctul ministrului, Gheorghe Pintilie, ofiterii de Securitate Alexandru Nicolschi, Aurel Corin, Francisc Butica, Vintila Marin, Wilhelm Einhorn si ofiterul de Militie Iosif Erdei.

Categoriile de persoane vizate pentru a fi trimise in colonii de munca au fost detaliate in Ordinul nr. 100/1950 si completate prin HCM nr. 1554/1952.
Astfel, in prima instanta erau avuti in vedere cei care raspandeau zvonuri false sau informatii auzite la radiouri occidentale, cei care defaimau Romania sau Uniunea Sovietica, partidul sau conducatorii, cei care aveau contact cu reprezentantii unor tari considerate ostile, instigatorii la manifestari rasiale si sovine, la nesupunere si neexecutarea masurilor privind comunizarea agriculturii, prozelitii religiosi ostili regimului etc.
Prin HCM nr. 1554/1952, au fost adaugate 10 noi categorii: cadrele fostelor formatiuni democratice si fasciste, responsabilii din toate serviciile de informatii care au activat in perioada interbelica si in timpul razboiului, cei care au incercat sa fuga din tara dupa 1945 si rudele celor care au fugit, chiaburi care se impotriveau masurilor luate de autoritati, condamnatii pentru sabotaj si specula dupa 1945, cei care ieseau din inchisoare fara a fi fost considerati reeducati etc.

Oficial, coloniile de munca au fost desfiintate prin HCM nr. 337/1954 (completata in 1957 si 1960), fiind mentinut doar regimul de domiciliu obligatoriu in cazul celor care „nu s-au reeducat”.
Noul val de teroare de dupa revolutia din Ungaria a dus la reintroducerea muncii fortate in „locuri de munca anume destinate” (prin Decretul nr. 89/1958 al Marii Adunari Nationale).
HCM nr. 282/1958 preciza ca masura se aplica in cazul unor categorii de fosti legionari si al celor care primejduiau ordinea de stat.
In fapt, retinerile s-au facut ca si inainte, pentru orice tip de actiune sau declaratie care era considerata ostila regimului.
Pedeapsa era intre 2 si 6 ani, internarea fiind decisa de o comisie compusa din doi adjuncti ai ministrului Afacerilor Interne si un adjunct al Procurorului General.

Bilantul victimelor

Conform statisticilor tinute de Securitate identificate de C.N.S.A.S., in perioada 1950-1966 au fost internate in unitati si colonii de munca, din motive politice, peste 29.000 de persoane.
In intervalul 1950-1954, au fost trimise in unitati si colonii de munca 22.077 persoane, astfel: 5.154 in 1950, 2.519 in 1951, 11.913 in 1952 si 2.491 in 1953-1954.
Cea mai mare parte a acestora erau tarani (4.865), muncitori (4.624), functionari (3.423) si avocati (1.968).

La acestia, se adaugau detinuti recidivisti de drept comun, inregistrati separat in evidentele Ministerului Afacerilor Interne (M.A.I.).
Eliberarea s-a facut la cerere, mai rar, sau la termen, dar cei mai multi au fost eliberati prin HCM nr. 337/1954.
In perioada 1958-1963 au mai fost internate 3.658 persoane (3.663 dupa o alta statistica).

Dintre acestea, 1.899 erau tarani, 436 muncitori, 207 profesori si invatatori, 241 functionari etc.
In perioada 1949-1964, conform statisticilor Securitatii, au fost dislocate si s-a stabilit domiciliu obligatoriu unui numar de circa 60.000 de persoane, conform CNSAS.

Trebuie tinut cont de faptul ca statisticile Securitatii au fost intocmite in mare parte in a doua parte a anilor 1960, pe baza unor rapoarte oficiale incomplete.
Prin urmare, nu se stie deocamdata cu precizie numarul persoanelor internate in unitati si colonii de munca, la fel cum nu este cunoscut cu exactitate numarul detinutilor politici din inchisorile comuniste.

Iar Ion Iliescu şi haita PSD şi ceilalţi care au preluat puterea dupa 1989 nu au manifestat nici cel mai mic interes pentru ca vinovaţii sa plateasca. DIMPOTRIVA. Au fost rasplatiţi de STATUL ROMÂN cu pensii şi favoruri speciale!...