UVT: Este nevoie de predictibilitate in finantarea invatamantului superior

Scris de Stiri de Timisoara | Publicat in 29.03.2015 15:49 | Publicat in AGENTIA DE PRESA | Tipareste pagina

Universitatea de Vest din Timişoara, cea mai mare instituţie de invaţamant superior din Vestul Romaniei, membra a consorţiului Universitaria alaturi de Universitatea din Bucureşti, Universitatea Babeş Bolyai din Cluj Napoca, Universitatea Al. Ioan Cuza din Iaşi şi Academia de Studii Economice din Bucureşti, şi-a manifestat in mod accentuat in ultimii ani poziţia pentru un invaţamant superior care sa fie finanţat pe criterii ce ţin de calitatea actului educaţional, de rezultatele obţinute in cercetare, de rolul social şi economic pe care instituţiile de invaţamant superior il dezvolta la nivel local, regional şi naţional. Astfel, UVT işi doreşte un sistem competiţional transparent, bazat pe reguli clare şi din care sa dispara un anumit mod de asistenţa sociala aplicat unora din universitaţile romaneşti menţinute doar din raţiuni subiective, adesea politice.

Universitatea de Vest din Timişoara a oferit in mod constant dovada calitaţii activitaţilor sale prin prezenţa pe locuri de top in nenumarate clasificari internaţionale. Putem menţiona aici cateva din rezultatele aferente anului 2014: QS World University Ranking 2014 (Top 700+ alaturi de UAIC şi UBB; domeniul „Limbi moderne” se regaseşte in top 200), URAP 2014 (poziţia 1056 din 2000, categoria B+; la nivel naţional UVT - poziţia a 5-a din 18, domeniul Fizica - locul 2, domeniul Matematica - locul 5), ScimagoIR (poziţia 1202 din 5100 instituţii, la indicatorului Excellence UVT este pe prima poziţie in clasificarea la nivel naţional), U-Multirank (domeniul Fizica din UVT pe prima poziţie in ceea ce priveşte rata de citari, volum de publicaţii cu numar mare de citari, precum şi in ceea ce priveşte volumul de publicaţii in colaborare cu parteneri industriali).

UVT se declara a fi o instituţie care susţine acordarea de catre Minister a unei finanţari suplimentare care sa se bazeze pe criterii clare de excelenţa in activitaţile didactice şi de cercetare. In acest context, UVT saluta decizia Ministerului, a domnului ministru Sorin Cimpeanu in particular, de a prevedea ca 26.5% din fondurile aferente invaţamantului superior sa fie alocate ca şi finanţare suplimentara. Totodata, insa, consideram ca atata vreme cat documentele şi informaţiile necesare raportarilor au fost transmise relativ tarziu de catre Minister, in situaţia in care perioada de consultare a principalilor actori din sistemul de invaţamant superior – Consiliul Naţional al Rectorilor, universitaţile, dar şi alte organisme instituţionale naţionale a fost una foarte scurta, se impune ca in anul 2015 acest exerciţiu sa fie unul pilot urmand ca experienţa acumulata sa fie folosita pentru anii ce vin. Mai mult, pentru acest an au fost deja semnate contractele instituţionale de finanţare, universitaţile cunoscand sumele ce le-au fost repartizate, iar eventualele diferenţe negative dintre sumele rezultate in urma aplicarii prezentei metodologii şi cele prevazute in contractele instituţionale ar duce la nemulţumiri in cazul universitaţilor afectate.

Propunerea UVT, pe langa aspectul realist şi pragmatic, este susţinuta şi de faptul ca oricum in acest an marja de diferenţiere a finanţarii suplimentare este una foarte redusa (in limita a 10% din finanţarea suplimentara, adica +/- 10%, aşa cum este prevazut in formulele de calcul publicate in OM nr. 3185 / 09.02.2015).